Atacul armat din Cracovia: suspectul, un tânăr fascinat de extremismul de dreapta
Noi detalii ies la iveală despre autorul atacului armat care a avut loc sâmbătă, 7 noiembrie, în piața centrală din Cracovia, soldat cu șase morți și cel puțin 15 răniți. Suspectul este un tânăr polonez de aproximativ 24-25 de ani, originar din Ostrowiec Świętokrzyski, un oraș aflat la circa 150 de kilometri de Cracovia, identificat neoficial de presa locală drept Michał O.
Conform publicațiilor poloneze, tânărul nu avea antecedente penale și nu fusese anterior în atenția poliției pentru comiterea unor infracțiuni. El lucra ca strungar, potrivit informațiilor apărute în presă.
Permis de armă și apartenență la un club de tir
Anchetatorii au stabilit că suspectul deținea permis de armă pentru tir sportiv și avea două arme înregistrate pe numele său. Acesta era membru al unui club de tir din Starachowice, frecventat și de tatăl său. Tatăl suspectului, în vârstă de 52 de ani, avea permis de port și folosire a armelor și deținea nu mai puțin de 11 arme de foc. Mașina folosită în atac era înregistrată pe numele tatălui.
Polițiștii au găsit în automobilul atacatorului mai multe arme și muniție, dar și echipamente militare, inclusiv un rucsac tactic și o baionetă.
Autoritățile: suspectul era fascinat de extrema dreaptă
Ministrul polonez de Interne, Marcin Kierwiński, a declarat că primele verificări indică o posibilă radicalizare ideologică a tânărului. „Totul indică faptul că era fascinat de ideologiile de extremă dreapta”, a afirmat ministrul, precizând că suspectul avea opinii foarte radicale și ultranaționaliste.
Anchetatorii încearcă să stabilească dacă aceste convingeri au reprezentat motivația atacului și dacă tânărul a fost influențat de alte persoane sau de comunități extremiste. Deocamdată, autoritățile nu au prezentat dovezi că suspectul ar fi făcut parte dintr-o organizație teroristă sau că ar fi acționat la ordinul unei grupări. Ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a calificat masacrul drept un „act de teroare” împotriva locuitorilor Cracoviei.
Trei persoane, găsite moarte în locuința atacatorului
Polițiștii au descoperit trei cadavre în locuința suspectului din Ostrowiec Świętokrzyski. Premierul Donald Tusk a anunțat că victimele sunt două femei și un bărbat, cel mai probabil rude apropiate ale tânărului. Potrivit unor informații preliminare din presa locală, ar putea fi vorba despre părinții și sora suspectului, însă identitățile nu au fost confirmate oficial. La adresa respectivă a intervenit o unitate de combatere a terorismului, iar locatarii imobilului au fost evacuați temporar. Astfel, bilanțul deceselor asociate incidentului a ajuns la nouă.
„Desena oameni spânzurați și spunea că vrea să atace școala”
O fostă colegă de clasă a suspectului a povestit, într-un interviu preluat de presa poloneză, că tânărul obișnuia să realizeze desene macabre în timpul orelor. Unele reprezentau oameni spânzurați, iar altele înfățișau persoane împușcate într-o școală. Într-unul dintre desene, Michał O. se reprezenta chiar pe el intrând înarmat în clădirea școlii.
„Îmi amintesc că, în timpul unei ore, desena oameni spânzurați sau pe cineva intrând cu un pistol. Când îl întrebam ce reprezintă, spunea că este un atac asupra școlii, că sunt cadavre peste tot și că el intră cu arma”, a povestit femeia. Fosta colegă susține că elevii au observat aceste comportamente, dar nu le-au interpretat atunci ca pe un avertisment privind un posibil atac real. Ea și-a amintit și un episod din perioada cursurilor online, când suspectul s-a conectat la o lecție purtând pe față o mască de gaze veche.
Vecinii îl descriu drept un tânăr ciudat și retras
Jurnaliștii publicației poloneze Fakt au discutat cu vecinii familiei suspectului din Ostrowiec Świętokrzyski. Aceștia spun că Michał O. era foarte diferit de părinții săi, descriși drept persoane sociabile, prietenoase și apreciate în comunitate. Un vecin care locuia chiar lângă familia atacatorului și era prieten cu părinții acestuia a povestit că tânărul evita contactul cu ceilalți locatari.
„Era puțin ciudat. Nu vorbea niciodată. Foarte rar, dacă își amintea, spunea bună ziua. În rest, umbla cu gluga trasă pe cap”, a declarat bărbatul. O altă vecină a remarcat că tânărul părea permanent trist și distant. „Fiul era singurul care nu zâmbea. Era distant, trist. Se îmbrăca în negru”, a povestit femeia.