Ministrul propus la Apărare: 30 din cele 49 de pătrunderi neautorizate în spațiul aerian românesc au avut loc în 2026
Radu Miruță, ministrul propus pentru Apărare, a declarat luni, în cadrul audierii sale în Comisiile parlamentare reunite de apărare, că de la începutul războiului din Ucraina au fost înregistrate 49 de pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României, dintre care 30 numai în 2026.
„De la începutul războiului din Ucraina, au fost 49 de pătrunderi neautorizate în spațiul aerian românesc, iar dintre acestea, 30 au fost în 2026. Deci, dacă în această perioadă de patru ani și jumătate au fost 49, doar în opt luni de zile din acest an au fost 30. Evident, o intensificare. Atacuri la frontiera României au fost de la început 148, iar în aceste luni ale anului 2026 au fost 81. Patru drone au fost doborâte: trei de militarii Armatei Române, iar cea de-a patra, de piloții spanioli care fac misiune de poliție aeriană întărită în această perioadă în România”, a afirmat Miruță.
El a precizat că situația privind dronele este actualizată pe site-ul ministerului.
Aviz negativ în comisiile de apărare
Radu Miruță, propus ministru al Apărării în Guvernul Mureșan, a primit aviz negativ din partea Comisiilor parlamentare reunite de apărare națională, cu 17 voturi „pentru” și 21 „contra”. La ședință nu au participat reprezentanții AUR.
Luni au început audierile în comisiile parlamentare de specialitate ale miniștrilor propuși în Guvernul Mureșan. Audierile vor continua și marți, iar miercuri va avea loc votul de învestitură a Cabinetului, în plenul Parlamentului.
Siegfried Mureșan a declarat că are, în acest moment, 170 de voturi din partea PNL, USR și UDMR. Pentru învestirea Guvernului sunt necesare 233 de voturi. Premierul desemnat încearcă să obțină voturile care îi lipsesc, însă PSD a anunțat că nu va susține Cabinetul, iar AUR a transmis că nu îl va vota. Cu toate acestea, Mureșan merge înainte și depune la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri.